Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vânt puternic, lapoviţă, ninsoare şi răcire accentuată a vremii. Informarea de vreme rea este valabilă până duminică după-amiaza în întreaga ţară. Gerul va persista însă și la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit meteorologilor, vântul se va intensifica treptat la început în regiunile sudice şi la munte. 

Apoi urgia se va muta, local, şi în centrul şi nord-vestul ţării de astăzi.

În zonele respective se vor înregistra viteze la rafală de 45 – 55 km/h. Vor fi mai mari pe litoral şi în sudul Banatului, de până la 60 – 70 km/h.

Precipitațiile vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia. Lapoviţă şi ninsoare se va înregistra în Dobrogea, Banat şi Crişana. Se va forma polei sau gheţuş.
În intervalul menţionat vremea se va răci accentuat. Duminică temperaturile maxime vor fi negative. Nopţile de la începutul săptămânii viitoare vor fi extrem de geroase. Luni dimineața temperaturile vor ajunge chiar și la -15…-17 grade Celsius. 

ANM precizează că în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice va actualiza informarea emisă.

Articolul aici: http://stirileprotv.ro/stiri/vremea/informare-meteo-de-vant-lapovita-ninsoare-si-vreme-rece-de-vineri-noaptea.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here