În cadrul unui briefing de presă desfășurat astăzi, 14 mai, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a anunțat rezultatele finale ale consultărilor publice (chestionarului) privind introducerea uniformei școlare.

În perioada 17 aprilie – 02 mai 2018 a avut loc consultarea opiniei elevilor, cadrelor didactice și părinților cu privire la necesitatea introducerii uniformei școlare în instituțiile de învățământ general din țară, se menționează într-un comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova.

În vederea asigurării accesului unui număr cât mai mare de respondenți, chestionarul a fost propus atât pe suport de hârtie, cât și în versiune electronică. În total, 292.693 de persoane au participat la procedura de consultare, dintre care282.390 (96.48%) au completat chestionarul pe suport de hârtie și 10.303 (3.52%) l-au completat online.

După profilul respondenților, 161.261 sunt elevi (55%), iar 131.432 (45%) sunt adulți. Conform criteriului de vârstă, cei mai mulți respondenți au între 7 și 12 ani (30%), urmați de adolescenții de 13-18 ani (25%) și adulții cu vârsta 36-50 de ani (25%). Cei mai puțini respondenți au vârsta 19-35 de ani (14%) și peste 51 ani (6%).

În urma procesării datelor din toate unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat că 81,39%, ceea ce constituie 238.223 de respondenți susțin inițiativa introducerii uniformei, în timp ce 18,61%, adică 54.470 respondenți cred că elevii nu ar trebui să poarte uniformă școlară.

La întrebarea privind importanța inițiativei, 116.970 respondenți (39,9%) consideră introducerea uniformei foarte importantă, 107.639 respondenți (36,7%) –  importantă, 39.195 respondenți (13,4%) – puțin importantă, iar 28.889 respondenți (9,9%) au declarat că introducerea uniformei nu este deloc importantă.

Pentru 78,4%, ceea ce constituie 229.596 respondenți, uniforma este un semn distinctiv al școlii, care îl face pe elev să se simtă egal și disciplinat, în timp ce 16,8 %, adică 49.315 respondenți, consideră că uniforma școlară îl face pe elev să se simtă depersonalizat/ lipsit de identitate. Celelalte 4,7% au apreciat foarte diferit acest aspect, inclusiv că uniforma ar fi un moft, că l-ar face pe elev să se simtă important, că înlătură diferențele etc.

Întrebați cum ar trebui să fie designul uniformei școlare, 37,2%, adică 109.751 respondenți, consideră ca ar trebui să fie unic la nivel de instituție, în timp ce 32,7%, ceea ce constituie 96.819 respondenți, consideră că ar trebui să fie unic la nivel de țară. Totodată, 17%, adică 49.775 respondenți, îl văd unic la nivel de clasă, 12% (35.042 persoane) – unic la nivel de raion/instituție, iar 1.306 respondenți (0,45%) au exprimat și alte opțiuni.

Continuarea aici:

https://deschide.md/ro/stiri/social/30854/Peste-80-dintre-elevii-p%C4%83rin%C8%9Bii-%C8%99i-profesorii-vor-revenirea-la-uniformele-%C8%99colare.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here