Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Ambasadorul Michael Scanlan. Cei doi oficiali au discutat pe marginea diferendului transnistrean şi despre sarcinile şi obiectivele imediat următoare.

Pavel Filip a reiterat deschiderea autorităților moldovenești în vederea identificării soluţiilor în dosarul transnistrean. Totodată, a reiterat necesitatea promovării unei viziuni politice cu privire la statutul juridic special al regiunii transnistrene, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Premierul a trecut în revistă principalele acţiuni ale Guvernului în realizarea reformei administraţiei publice centrale. Se are în vedere în special consolidarea potențialului și capacității de lucru a Biroului Politici de Reintegrare.

Integrarea minorităților în societate, pe agenda Guvernului

Mandatul Misiunii OSCE, evoluţiile legate de memoria Holocaustului, consolidarea relațiilor interetnice și UTA Găgăuzia au fost celelalte subiecte abordate.

Cu acest prilej, Prim-ministrul Pavel Filip a confirmat disponibilitatea Executivului de a asigura condiţii optime pentru integrarea minorităţilor naţionale în societate. De asemenea, a informat şi despre evoluţiile în ce priveşte deschiderea Muzeului Holocaustului la Chişinău.

Mai multe amănunte aici: http://www.publika.md/prim-ministrul-pavel-filip-s-a-intalnit-cu-seful-misiunii-osce-in-republica-moldova-michael-scanlan-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here