Ultima săptămână a lunii martie a fost bogată în evenimente ce-și vor pune vizibil pecetea asupra evoluției economiei moldovenești în acest an, dar, cu siguranță, și în anii următori. Este greu să le plasezi pe o scală a importanței, fiindcă toate au capacitatea de a influența mersul economiei, mediul de afaceri, dar  și bunăstarea familiilor, scrie hotnews.md.

După mai multe zile de așteptări, în care unii își frecau nerăbdători mâinile și, credeau ei, în scurt timp, Guvernul va primi lovituri pentru că, în opinia lor, nu-și face bine treaba, în sfârșit, misiunea Fondului Monetar Internațional și-a anunțat concluziile privind direcțiile în care se mișcă economia moldovenească. Și ghinion peste pupăză, vorba proverbului, nu a fost să fie pe placul nemulțumiților de serviciu, FMI a dat o notă bună duetului Filip-Cioclea, care a reușit să scoată economia din criză și să o pună pe un traseu bun. Experții Fondului sunt încrezători în perspectivele economiei moldovenești și, drept dovadă, au anunțat că instituția financiară mai oferă R. Moldova o tranșă în mărime de aproape 35 de milioane USD. Și după cum spunea premierul Pavel Filip, banii sunt importanți, dar și mai importante sunt mesajele pe care le transmite în acest fel Fondul: economia Moldovei e în plin proces de revigorare, adică de minimizare a riscurilor pentru afaceri și investiții, Banca Națională a reușit cu succes să înlăture pericolele din sistemul bancar, iar acum piața creditului prinde viteză și va influența benefic economia și afacerile. Iar după FMI, la sigur, atitudini pozitive vor veni și din partea altor parteneri de dezvoltare. Prima care a avut o reacție de apreciere a fost Ambasada SUA la Chișinău, care a și anunțat că sprijină eforturile autorităților în promovarea reformelor economice și financiare.

Încrederea businessului

Chiar a doua zi după conferința comună Guvern-FMI, Ministerul Finanțelor a anunțat că, în premieră pentru țara noastră, va emite obligațiuni cu o scadență de cinci ani. Ce înseamnă asta. Pur tehnic, statul se va împrumuta de pe piața internă pe o perioadă de cinci ani. Nu din exterior! Și asta nu e deloc rău. O economie modernă este bazată  pe credit. E și un principiu al managementul finanțelor. Pentru a înțelege  mai bine, să facem  o paralelă cu situația dintr-o familie. Atunci când dorim să cumpărăm un bun de folosință îndelungată, de obicei, preferăm să luăm un credit de consum, adică să achităm în rate.

Faptul că statul a anunțat inițierea emiterii de obligațiuni pe  termen lung mai demonstrează un lucru extrem de important. Și anume, crește încrederea bancherilor, dar și a oamenilor de afaceri în stat. Ei nu se tem să facă afaceri pe termen lung cu statul, adică să-i ofere bani în folosință pe o perioadă de cinci ani. Lucru ce poate, în sfârșit, va condiționa crearea unei veritabile piețe a obligațiunilor de stat, municipale și private. O diversificare benefică a instrumentelor de împrumut și investiții. Să fie într-un ceas bun! Următorul pas pe care îl aștept este ca o primărie să anunțe că va plasa pe piața  obligațiuni cu scopul de a-și finanța proiectele mari: construcția de drumuri și poduri, infrastructură de apă și canalizare sau reînnoirea parcului de transport public.

Citește mai mult: https://www.publika.md/primavara-renaste-economia-moldovei-care-sunt-principalele-progrese-inregistrate_3000573.html#ixzz5B8FPTEO1
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here