O tânără de 21 de ani a fost condamnată la 16 ani de închisoare, după ce instanța a găsit-o vinovată pentru uciderea propriului copil. Gabriela B. a recunoscut că și-a ucis copilul la câteva zile după ce a născut, dar a încercat să pună totul pe seama şocului emoţional şi a stresului generat de postura ei de mamă singură.

Ancheta efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a arătat că tânăra a născut copilaşul pe 13 septembrie. 

Băieţelul era rodul unei relaţii cu un tânăr din municipiul Botoşani, însă sarcina a fost mereu ascunsă.

La patru zile de la naştere, Gabriela B. şi copilaşul au fost externaţi. În loc să îl lase la maternitate sau la un centru de plasament, tânăra a decis să-i suprime viaţa.

Imediat ce a rămas singură cu bebeluşul, mama ar fi mers cu el pe un teren viran.

L-a dezbrăcat, i-a băgat şerveţele în gură după care l-a pus în două pungi din plastic pe care le-a legat şi le-a introdus într-o altă sacoşă din pânză. Apoi a aruncat sacoșa într-un canal colector.

Trupul neînsufleţit al copilaşului a fost găsit după ce poliţiştii au intrat pe fir, sesizaţi fiind de gazda tinerei. Aceasta a observat că Gabriela a născut, dar nu are bebeluşul cu ea. 

Citește mai mult: http://stirileprotv.ro/stiri/socant/pedeapsa-primita-de-o-tanara-de-21-de-ani-din-botoc-ani-acuzata-de-crima.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here