Un șofer a descoperit un dispozitiv dubios sub propria mașină. A aflat rapid despre ce este vorba, dar misterul nu a fost rezolvat. Bărbatul se temea să nu fie un dispozitiv explozibil. 

Un bărbat din Chișinău a mers cu soția la Spa. Când au vrut să pornească spre casă, au descoperit un dispozitiv dubios. 

Cei doi soți au chemat imediat poliția.

La faţa locului au venit şi geniştii. Aceștia au constatat că este vorba despre un GPS amplasat sub maşină pentru ca proprietarul să fie urmărit. 

Incidentul a avut loc aseară pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei.

Soţii au parcat maşina pe marginea drumului şi au mers la un Centru Spa. Atunci când au ajuns la maşină au auzit sunete stranii. Când au verificat, au găsit lângă ţeava de eşapament un obiect învelit într-o peliculă. 

Omul nu poate să înțeleagă cine anume dorește să îl urmărească.

La faţa locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliţie Buiucani, dar şi Serviciul Tehnico Criminalistic. „S-a ridicat obiectul neidentificat. Urmează să-l expediem la Centrul Serviciu Tehnico-Criminalistic care o să ne spună ce este. Nu este o substanţă explozibilă. Se presupune a fi un dispozitiv GPS„, a spus şeful Inspectoratul de Poliţie Buiucani, Sergiu Muruz.

Articolul aici: https://www.realitatea.net/descoperire-oc-a-unui-ofer-moldovean-dispozitiv-gps-montat-sub-ma-ina-proprie-cine-il-urmarea_2123691.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here