Secretarul general ONU, Antonio Guterres a lansat “un mesaj de alertă roşie”. Acesta se referă la pericolele care vor ameninţa lumea în 2018 şi a făcut un apel la unitate pentru a depăşi aceste evenimente. 

Imediat după ce a preluat funcția la ONU, Guterres a lansat un apel pentru pace în anul recent încheiat. 

Din nefericire pentru el,  ceea ce a urmat a fost radical opus. ”Conflictele s-au acutizat şi au apărut şi noi pericole. Peste tot în lume nu s-au mai înregistrat temeri atât de puternice legate de armele nucleare de la sfârşitul Războiului Rece”, a susţinut secretarul general al ONU.

Acesta a făcut trimiteri și la criza nord-coreeană, dar și la alte încălcări grave.

Schimbările climatice sunt mai rapide decât noi, iar inegalităţile sunt încă puternice. Astfel s-au produs încălcări grave ale Drepturilor Omului. Putem rezolva aceste conflicte, putem trece peste ură şi ne putem proteja valorile comune. Însă trebuie să fim uniţi pentru a reuşi. Unitatea este drumul pe care trebuie să mergem şi viitorul nostru depinde de aceasta”, a mai adăugat Antonio Guterres. 

Secretarul general ONU a lansat şi un apel la adresa liderilor politici ai lumii. I-a îndemnat pe aceștia să “reconstruiască încrederea adunându-i pe oameni în jurul unor obiective comune”.

Articolul aici: http://stirileprotv.ro/stiri/international/onu-planeta-trece-printr-o-perioada-de-alerta-rosie.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here